917 views
ianuarie 2013  foto Andrei Pinzaru

Tatiana Cotiga – fata îndrăgostită de munţi: „Mai am multe vârfuri de atins!”

Tatiana este programator într-o companie de IT, iar în timpul ei liber e mereu fie pe bicicletă, fie cu un imens rucsac în spate, gata de o nouă aventură pe munte. Uneori, pleacă în călătorie direct de la serviciu şi se întoarce tot acolo, cu bagajul în spate. Este plină de energie şi pozitivism, ambiţioasă şi curajoasă, amatoare de sporturi extreme şi pasionată de munţi. Fie iarnă, fie vară, Tatiana escaladează munţii cu aceeaşi pasiune. A urcat pe Vârful Hoverla, Elbrus, Kazbek şi visează să cucerească noi şi noi vârfuri, pentru că mutele este cel în care s-a regăsit şi s-a cunoscut pe sine.

Citeşte un nou interviu în rubrica „Prietenii Girafei” şi inspiră-te din călătoriile Tatianei!

394980_278462872218153_1509123920_nTatiana, ai o pasiune specială pentru activităţi destul de extremale, una dintre ele fiind escaladarea munţilor. De unde vine aceasta?

Tatăl meu s-a născut în Orheiul Vechi şi acolo mi-am petrecut o mare parte din copilărie. Acolo am văzut și cunoscut foarte mulți amatori ai sporturilor extreme, care astăzi cred au devenit mai mult decât amatori și au ajuns pe tărâmuri îndepărtate și la înălțimi mari. Deseori vara vedeam paraşutişti plutind deasupra noastră, am văzut şi mulţi alpinişti care veneau la Butuceni pentru antrenamente pe stânca aflata chiar în fața casei bunicii mele. Este vorba de o stâncă mai impunătoare din Republica Moldova, înaltă de vreo 30 de metri şi strict verticală. Îmi plăcea să-i privesc şi să mă gândesc cum ar fi dacă într-o zi voi ajunge să fac şi eu acelaşi lucru…

Şi cum ai ajuns de la un vis din copilărie la prima ta călătorie?

Mai târziu am făcut liceul, colegiul, academia. Prin 2010 am participat la Velohora cu o bicicletă împrumutată, iar în următorul an mi-am zis că vreau să particip cu bicicleta mea, aşa că mi-am cumpărat una. Tot atunci m-am înscris într-o comunitate online, a oamenilor care călătoresc cu bicicleta, nu doar prin parc, dar şi prin ţară şi peste hotarele ei – forum.velo.md Acolo mi-am făcut mulţi prieteni şi într-o zi am dat de o temă deschisă – „Organizăm ieşiri în Carpaţi”. Mi-am zis atunci că trebuie neapărat să merg cu ei!

Eram 4 băieţi şi 2 fete, nu-i ştiam pe nici unul, dar m-a încurajat faptul că mai era o fată în grup. Unii oameni s-ar gândi „Ei cum să mergi tu, o fată, fără a şti pe nimeni din grup, pe o săptămână în munte, unde nu este civilizaţie, unde se poate întâmpla orice, unde contactul cu lumea cu care ne-am obişnuit e practic zero…?”, dar dorinţa şi ambiţia mea a fost mai mare. Oricum atunci nu am parcurs un traseu tehnic, a fost un traseu relativ uşor, dar cu porţiuni mai complicate. Atunci am urcat pe vârful Hoverla (Говерла/Hovârla) cel mai înalt punct de pe teritoriul Ucrainei. În prima mea călătorie de acest gen nu am ştiut nici traseul, nici foarte multe lucruri importante pe care ar fi trebuit să le ştiu, dar… pot să zic că am fost norocoasă.

Ce a urmat după experienţa din Carpaţi?

Caucaz - Elbrus

După asta am mers în Crimeea iarna, căci mi-am dorit o experienţă de iarnă. Şi mi-a reuşit… (râde) Am simţit  iarna pe munte în adevăratul sens al cuvântului – am stat o săptămână, am dormit în cort… Ziua, cât mergeam era cald şi bine, seara era mai complicat. Trebuia să ne găsim activităţi, ca să nu stăm locului. Băieţii au luat o lopată şi săpam în zăpadă, pur şi simplu. Cel mai complicat moment este până te dezbraci şi intri în sacul de dormit, după asta te încălzeşti, dormi bine şi dimineaţa nu mai vrei să ieşi afară. Experienţa la munte e diferită iarna… Trebuie să ai îmbrăcăminte şi încălţăminte specială, care să păstreze căldura corpului şi să nu treacă frigul de afară în interior, rucsacul e un pic mai greu, echipamentul e mai special… Dar te atrage să mergi mai mult într-o călătorie în care va fi zăpadă şi ger, decât într-una în care va fi soare şi cald… 

De ce iarna?

Probabil, aşa suntem noi oamenii – lucrurile care sunt mai accesibile nu ne par atât de interesante. Sau poate sunt eu o astfel de persoană… Te pui la încercare, până la urmă. Şi-apoi e important să simţi o anumită diversitate. Pleci vara, vezi  muntele într-un fel, simţi lucrurile într-un fel, mergi iarna, lucrurile sunt cu totul altfel. Ce e specific şi mi-a plăcut cel mai mult iarna în munţi e tăcerea. Vara poţi să mai auzi o pasăre, un susur de izvor, un animal, mai mulţi călători… Iarna auzi numai vântul. Câteodată se formează ceaţă şi nu vezi nimic. Şi iată momentul acesta… când încerci să-ţi imaginezi ce ar putea fi dincolo de ceaţă, atunci când tu n-ai văzut niciodată acele locuri, creează senzaţii neobişnuite. Şi noi avem o imaginaţie atât de bogată, e ca şi cum ai citi o carte… Am avut o astfel de experienţă şi a doua zi, când nu mai era ceaţă, ne-am urcat sus şi am văzut o parte din traseul parcurs şi era cu totul altfel decât mi-l imaginasem. E un fel de mister şi e foarte interesant.

Foto Tatiana Cotiga (3)

Pentru ce anume iubeşti muntele?

Atunci când mergi la munte, ai o comunicare mai mult cu tine însuţi, de parcă ai fi tu şi cu încă cineva, care de fapt eşti tot tu. Sunt nişte trăiri deosebite. Sunt lucruri pe care nu le poţi discuta cu ceilalţi membri ai echipei şi ţi le spui tot ţie, iei anumite decizii… Sunt situaţii critice, când trebuie să te sfătuieşti cu ceilalţi, dar în general sunt momente în care eşti tu cu tine. Cred că majoritatea celor care pleacă în astfel de călătorii pe munte, pleacă din motivul că acolo se cunosc pe ei înşişi şi descoperă anumite trăsături şi aspecte ale caracterului. Trăind în oraş nu cred că m-aş fi cunoscut atât de bine, nu cred că aş fi simţit atât de multe lucruri, decât călătorind. Dar sunt momente în care ajungi sus, pe un vârf şi ţi se deschid nişte peisaje care îţi taie respiraţia… evident, atunci nu te mai gândeşti la nimic. Cred că fotografiile pe care le fac transmit doar 10% din frumuseţea din realitate.


Ce munţi ai mai cucerit?

Cum spuneam, primii au fost Carpaţii, în Ucraina, apoi am fost iarna în Crimeea. A urmat Elbrus, după care România, în Munţii Bucegi. Apoi am mai fost o dată în Carpaţi, şi-ncă o dată în Carpaţi şi-ncă o dată (râde). Am fost de foarte multe ori în Carpaţi, am fost şi iarna şi primăvara şi vara. Am fost şi pe Kazbek, al treilea munte ca înălţime din Georgia, pe care sper să ajung pe vârf. În acea călătorie vremea a fost neprielnică, dar trebuie să știi să poți lua decizii corecte, iar muntele nu fuge nicăieri, se poate de mai ajuns acolo, decât să ramîi acolo pe veci. Am fost în Bulgaria în Bansko, unde am făcut snowboard. Şi mai am multe vârfuri de atins.

Ai un plan pe care încerci să-l respecţi când mergi în călătorii?

La început îmi plăcea să fiu mai organizată, să ştiu în orice moment ce voi face. Dar acum, probabil pentru că m-am obişnuit, pot să plec şi mâine, căci eu ştiu că sunt gata. Am mai multă încredere, ştiu ce să iau şi cât să iau. La început era mai greu… Din motive de siguranţă, înainte de a pleca, trec cu privirea peste un chek-list, pentru a verifica dacă am tot de ce e nevoie, pentru că sunt situaţii în care e fatal dacă nu ai anumite lucruri. Caucaz - Elbrus 4

 Care sunt cele mai importante lucruri pe care trebuie să le ai cu tine?

Neapărat trebuie să ai traseul, să ai trusa medicală, mâncare. Indiferent dacă e vară sau iarnă, ceaţă sau soare, trebuie să ai cremă solară cu tine, pentru că pe munte trebuie să-ţi protejezi în primul rând pielea. Deja în dependenţă de sezon trebuie să ai echipamentul şi vestimentaţia necesară.

Apropo de echipament, de unde îl procuri?

În mare parte mi l-am luat de la magazinele specializate din ţară. În general, magazinele din Moldova au o gamă modestă, dar dacă vrei ceva mai mult, ele îţi oferă posibilitatea să-ţi aducă la comandă orice doreşti.

Cu cine mergi de cele mai multe ori în călătorii? Este un club al pasionaţilor de călătorii montane?

Sunt câteva cluburi montane în Moldova, dar deocamdată nu fac parte nici din unul. Am fost la unele prezentări ale cluburilor, am cunoscut oameni noi şi interesaţi de aceste activităţi, după care am primit tot felul de invitaţii. De exemplu, despre plecarea pe Kazbek am aflat dintr-un eveniment pe facebook. Pare banal, nu? Dar a fost o „expediţie” de iarnă, destul de dificilă. Pregătirea a durat în jur de jumătate de an, timp în care am avut multe antrenamente şi mai multe întâlniri pentru a ne cunoaşte mai bine. Când pleci pe munte nu e importantă doar pregătirea fizică, ci şi pregătirea psihică. Membrii echipei trebuie să se cunoască bine între ei şi să fie compatibili. Când mergi pe munte, dacă ai anumite preferinţe – de exemplu ce ţine de mâncare – trebuie să le spui, dar în marea majoritate a cazurilor, trebuie să te conformezi.

Caucaz - Elbrus 5V-aţi abătut vreodată de la traseu, v-aţi rătăcit?

Da, s-a întâmplat când eram pe Elbrus. GPS-ul ne-a făcut surprize, ne-a trimis într-un loc în care nu trebuia să ajungem. Ne-am dat seama că el bate câmpii şi trebuie să luăm acţiune. Bine că direcția pe care ne-o indicase GPS-ul a fost o stână şi oamenii de acolo ne-au îndrumat. În general e mai bine să urmezi indicatoarele, decât să te încrezi doar în GPS, dar iată că acolo acestea lipseau, poate pentru că noi am ales un traseu mai deosebit.

O pasiune relativ nouă pentru tine este indoor climbing, ceea ce presupune căţărările, escaladarea. Cum de te-ai apucat şi de acesta?

Ştii, mergând la munte, cunoşti foarte mulţi oameni interesanţi, fiecare are o anumită experienţă, anumite pasiuni. Unii te învaţă ceva, alţii altceva. Aşa am ajuns să practic şi indoor climbing. Până acum am fost ca un burete, am absorbit foarte multe informaţii. Sunt multe activităţi legate de munte şi eu sunt foarte recunoscătoare oamenilor care m-au ajutat să fac şi eu acelaşi lucru, cu un sfat, cu un cuvânt de susţinere… Avem în Chişinău o sală şi un panou de escaladă, unde putem merge să practicăm acest sport. Anume în aceste locuri poţi să-ţi găseşti coechipieri pentru a merge în călătorii, pentru că acolo toţi sunt pasionaţi de munte.  Şi când ai sprijin şi vezi oameni care merg în aceeaşi direcţie cu tine, atunci e mai uşor.

Indoor Climbing

Era o perioadă în care mergeai în fiecare weekend zeci de km cu bicicleta. Mai practici astfel de escapade?

Da, chiar şi la sute de kilometri. Acum că e iarnă, am luat o mică pauză, dar abia aştept să vină primăvara şi să urc din nou pe 2 roţi, mai ales că mi-am făcut un cadou de sărbători şi mi-am cumpărat o bicicletă nouă. Abia aştept să fac ture cu ea. Îmi plac foarte mult călătoriile solo, mă detaşez de tot şi-mi încarc bateriile pentru o săptămână întreagă. Dar merg şi în excursii de grup cu bicicleta, pe mai multe zile.

Care a fost cea mai lungă distanţă pe care ai parcurs-o cu bicicleta?

Mi-am luat bicicleta în aprilie 2011, iar de când o am, am reușit să fac și puțin peste 200 km într-o zi, când am parcurs traseul Chișinău-Odessa. Am reușit să merg și în ture de mai multe zile prin Moldova – 3 zile cu un total de puțin peste 240 km și apoi în Crimeea – 5 zile cu un total de 431km. Dar nu am mers doar cu bicicleta în aceste cazuri, am luat şi trenul.


Călătoreşti şi prin diferite oraşe sau pasiunea ta pentru călătorii se leagă mai mult de natură?

Da, îmi place să călătoresc şi prin oraşe, să le cunosc din interior, îmi place să văd partea veche a oraşelor pe care le vizitez, dar şi cea mai nouă, mai hi-tech. Dar deocamdată nu sunt atât de accesibile pentru mine asemenea călătorii, din cauza procedurii de obţinere a vizelor de călătorie. Deşi, dacă ar fi vorba de o călătorie la munte aş fi gata să petrec mult timp pentru toate aceste proceduri. Aşa cum s-a întâmplat şi cu călătoria în Munţii Bucegi din România, pentru care a trebuit să merg de 9 ori la ambasadă într-o perioadă de 6 luni, pentru a obţine viza.

Am văzut într-un album pe facebook că unul din visele tale este să ajungi în Norvegia…

Da, am făcut un album cu vise pe facebook, cu ideea că gândurile noastre se materializează. Vreau tare mult să ajung în Norvegia. Pentru mine acum Norvegia este numărul 1, scopul principal la care vreau să ajung.  Dar nu vreau să merg, pur şi simplu. Vreau să călătoresc aşa cum o fac de obicei, să nu fiu legată de un loc anume. Eu nu grăbesc lucrurile, e un vis şi atunci când se va întâmpla, va fi frumos.

Îţi mulţumesc pentru interviu!

 

Fotografiile sunt realizate de Tatiana Cotiga.

Mai multe despre călătoriile Tatianei citeşte pe blogul ei de călătorie. 

Posted in Prietenii girafei and tagged , , , , , , , , , , , , , , , , , , .