695 views
Coperta

Descoperă Londra dincolo de ghidurile tradiționale pentru turiști

Aliona Laduş, prietena Girafei Călătoare, este originară din Moldova, însă şi-a făcut studiile la Londra şi acolo s-a stabilit de ceva timp. În toţi anii de când e acolo, a descoperit o Londra „secretă”, pe care ne-a dezvăluit-o şi nouă!

Aliona Laduş la un Târg de Crăciun, Londra.

Aliona Laduş la un Târg de Crăciun, Londra.

Citeşte mai jos despre câteva locuri neobişnuite din capitala Marii Britanii!

Fiind una dintre cele mai populare destinații turistice în Europa, Londra este un oraș al cărui atracții turistice sunt descoperite începând cu manualele de engleză și încheind cu vaste ghiduri turistice. Cu toate acestea, Londra oferă posibilitatea pentru numeroase activități „secrete”, la fel de interesante. Mai jos găsiţi locuri speciale de vizitat, care nu se vor găsi neapărat pe lista fiecărui turist, dar care au un farmec aparte în capitala britanică.

 

White Bear

White Bear Theatre – Londra

–           Mergi la un „pub theatre” (teatru-berărie); spre exemplu – White Bear Theatre. Acestea sunt berării tipice englezești, unde se organizează piese de teatru experimentale. Sala pentru teatru e, de obicei, foarte mică, în care audiența stă foarte aproape de actori și poate savura varietatea de beri pe care o oferă localul. Astfel, teatrul-berărie oferă o experiență unică de relaxare și conectare cu istoria piesei de teatru.

Secret cinema

Secret cinema Londra

–           Înscrie-te la Secret Cinema și vei fi invitat la un eveniment de cinema deosebit, pentru că nu vei ști ce film vei privi și unde se va organiza până în ziua în care va avea loc. Mai mult decât atât, la eveniment vor fi DJ care vor organiza muzică și actori care vor recrea momente din film, toate într-un decor excepțional.

menu(2)

Meniu în retsaurantul „Dans Le Noir”

–           Ia cina la restaurantul Dans Le Noir?, care va fi o experiență gastronimică de neuitat, pentru că va fi în întuneric complet! Mai mult decât atât, poți să comanzi doar „culoarea” meniului, nu şi bucatele propriu-zise: alb înseamnă exotic și neobișnuit, albastru înseamnă peşte, roșu – carne, și verde implică opțiunea vegetariană. Vezi AICI un material video despre acest local.

–           Mergi la un comedy-club în centrul Londrei, printre care recomand The Covent Garden Comedy Club. Nu există mod mai direct de a trăi experiența umorului englezesc decât la un show de stand-up comedy. Comedienii sunt foarte variați și vin cu unghiuri diferite pentru prezentările lor, începând cu propria existență, politică, sex, căsnicie și multe altele. Vezi AICI o secvenţă video.

Postmana’s Park

Postmana’s Park

–           Meditează și plimbă-te în Postmana’s Park, care este o oază în regiunea aglomerată de lângă stația Bank/St Paula’s. Ceea ce face parcul deosebit este faptul că acesta conține un perete cu numele și faptele eroilor care și-au pierdut viață salvând alte persoane aflate în pericol de moarte. Printre acestea se număra și Alice Ayres, numele căreia a fost preluat de personajul lui Natalie Portman în filmul Closer (Mike Nichols, 2004).

Ice Bar

Ice Bar London

–           Încearcă experiența unui IceBar – un bar în care temperatura obişnuita este  5°C anul întreg. Acesta este mediul perfect pentru cei pasionați de mediul arctic, pentru că totul este făcut din gheață pură: pereți, mese, bar, până chiar și paharul din care bei! Vezi AICI un material video.

Colaje

Sir John Soanea’s Museum

–           Vizitează Sir John Soanea’s Museum – un muzeu non-conformist ce conține un amalgam de obiecte de artă colecționate pe parcursul vieții arhitectului Sir John Soane. Muzeul are o atmosferă de casă-muzeu, reprezentând cu exactitate o casă de elită din secolul trecut.

Londra este orașul în care există experiențe pentru a sensibiliza și impresiona toate cele 6 simțuri, este suficient să pășești pe o stradă de lângă cea indicată de ghidul turistic!

Girafa Călătoare îi mulţumeşte Alionei Laduş pentru sugestiile ei utile şi interesante!

IMG_7536

 

Posted in Prietenii girafei and tagged , , , , , , , , , , , , , .