787 views
11872046_1212554552103476_2128334222752685131_o

Cele mai fascinante locuri din Vietnam

Vietnamul e o tara atat de frumoasa incat calatorul gaseste la orice pas un prilej de bucurie vizuala si spirituala. Daca ajungi in aceasta tara si vrei sa o strabati cu rucsacul in spate, nu ocoli minunile de mai jos. Aceste locuri sunt unice.

Tam Coc

Tam Coc (cele trei pesteri) reprezinta o excursie de trei ore, la bordul unei barci mici, de-a lungul raului Ngo Dong, care incepe din oraselul Van Lam si traverseaza un peisaj magnific dominat de campuri de orez si turnuri carstice. Itinerariul include trecerea prin trei pesteri naturale (Hang Ca, Hang Hai si Hang Ba), cea mai mare dintre ele avand 125 metri lungime, cu tavanele aflate la aproximativ 2 metri deasupra apei. Barcile sunt conduse in general de catre una sau doua femei din partea locului, care vand, de asemenea si broderii. Bich Dong este o pagoda aflata in apropierea muntelui Ngu Nhac, ridicata in anul 1428 si care este alcatuita din trei structuri: Ha, Trung si Thoung, in ordine ascendenta. Tururile insotite de ghizi acopera in general locatiile istorice si se incheie cu admirarea minunatei privelisti care se asterne in fata ochilor din cel mai inalt punct al structurii.

Cele mai fascinante locuri din Vietnam TamCoc2a

Muntele de marmura din Da Nang

Formatiunile muntoase de aici sunt in numar de patru: Kim Son (Muntele de lemn), Thuy Son (Muntele de apa), Hoa Son (Muntele de Foc) si Tho Son (Muntele de Pamant). In pesterile si grotele din zona au fost construite cateva temple budiste, locatia fiind una populara pentru pelerinaj. Atractia principala o constituie insa pestera Am Phu, unde poti urca pana iesi la lumina, avand posibilitatea de a admira privelistea muntelui, inconjurat de peisaje sacre sau te poti indrepta in directia opusa, pana ajungi la statuile pacatosilor, apartinandu-i lui Hyeronimous Bosch. Orice traseu ai alege, e bine sa ai in picioare niste pantofi confortabili. Autobuzele care fac aceste tururi opresc aici, dar orice conducator de motocicleta din Da Nang sau Hoi An te va conduce cu placere in aceasta zona, unde iti poti face singur programul. Exista si ghizi la dispozitia turistilor, iar in plus, ai grija la vanzatorii de statui, care vor incerca sa te convinga sa le cumperi marfa.

Cele mai fascinante locuri din Vietnam Marble Mountains Vietnam

Cascadele Ban Gioc din Vietnamul de Nord

Apa cade aici de la 30 de metri, iar peisajul este unul de vis. Cascadele sunt separate de stanci si copaci in trei caderi de apa distincte, iar zgomotul de tunet al apei care se loveste de pietre poate fi auzit de departe. Este cea de-a patra cascada ca marime din lume, care se intinde de-a lungul granitei tarii, dupa cascadele Iguazu, Victoria si Niagara, iar in timpul razboiului sino-vietnamez, a reprezentat unul dintre punctele de trecere ale armatei chineze. In apropriere se afla defileul Tongling, accesibil numai printr-o pestera aflata intr-un alt defileu din apropiere. Descoperit recent, in acest loc traiesc multe specii de plante si a servit candva drept loc de ascunzatoare pentru banditii locali, ale caror comori sunt ocazional gasite in pesterile sapate in stanca.

Cele mai fascinante locuri din Vietnam Ban Gioc Waterfalls

Golful Ha Long

Ha Long inseamna in traducere literara ‘Golful dragonilor coboratori’ si este un loc pe care nu il vei uita niciodata daca ai sansa sa ajungi aici. Atunci cand vorbesc despre actuala mare Quang Ninh sau despre golful Ha Long, vechile carti de istorie faca adesea referire la aceste locuri folosind numele An Bang, Luc Thuy sau Van Don. La sfarsitul secolului 19, numele golfului Ha Long era mentionat pe o harta maritima franceza. In Hai Phong, un ziar francez din acele vremuri, aparea un articol intitulat ‘Dragonul din golful Ha Long’, in care se povesteste ca in anul 1898, un sublocotenent pe nume Lagredin, care se afla la bordul navei Avalanse a raportat faptul ca a vazut un sarpe urias de mare in aceste locuri. Si alti membri ai echipajului au fost martorii acestei intamplari si asa a aparut viziunea europeana asupra dragonului asiatic.

Cele mai fascinante locuri din Vietnam Halong Bay Vietnam

My Son – ruinele stravechi hinduse, incluse in Patrimoniul Mondial al UNESCO

Templul My Son a fost construit in timpul domniei regatului Champa, care a condos partea centrala si de sud a Vietnamului, din anul 200 e.n pana in 1700 e.n. Sub puternica influenta hindusa, complexul de temple a fost construit in aceasta zona in onoarea zeilor acestei natii si pentru ingroparea imparatilor sai. My Son este unul dintre cele mai bine pastrate din zona, el fiind construit in intregime din caramida – fara a se folosi mortar – peretii fiindu-i impodobiti cu sculpturi infatisand zei, preoti, animale, scene de lupta si rugaciune.

Cele mai fascinante locuri din Vietnam My Son

Parcul National Cuc Phuong – locul unde traiesc specii rare de animale salbatice si tribul Moung.

Parcul National Cuc Phuong este cel mai mare de acest fel din Vietnam si unul dintre cele mai importante din punct de vedere al bio-diversitatii din tara. Aici traiesc sute de specii de plante si animale. Parcul este inclus in excursiile de o zi ce au ca punct de plecare orasul Hanoi, iar odata ajunsi aici, turistii isi pot prelungi sederea, existand posibilitati de cazare.

Cele mai fascinante locuri din Vietnam Cuc Phuong

Tunelele Cu Chi

Tunelele au fost sapate cu unelte rudimentare si cu mainile goale, in timpul ocupatiei franceze din anii ’40, dezvoltandu-se ulterior in timpul razboiului din Vietnam, in anii ’60, cand au oferit adapost soldatilor si au fost folosite pentru aparare. In ciuda bombardamentelor cazute asupra orasului, oamenii din Cu Chi si-au continuat traiul sub pamant, unde dormeau, mancau, puneau la cale atacuri, isi tamaduiau bolile si se ocupau de educatia copiilor. Unii chiar si-au intemeiat familii si au facut copii aici, dar mai mult de 10000 de oameni si-au pierdut viata in subteran.

Cele mai fascinante locuri din Vietnam cu chi

Campurile din Sa Pa

Sa Pa este o frumoasa asezare montana, inconjurata de piscuri magnifice si campuri de orez, sub forma unor terase. Daca vremea permite, de pe dealurile din apropiere pot fi admirate privelistile incantatoare ale regiunii. Una dintre aceste splendori a fost transformata in atractie turistica (Statiunea Ham Rong), unde se afla gradini minunate de orhidee si alte flori, unde au loc reprezentatii de dans ale minoritatilor etnice si unde exista numeroase restaurante. Aici se ajunge repede din piata centrala, la capatul unor scari.

Cele mai fascinante locuri din Vietnam Sa Pa

Sursa: tuktuk.ro

Posted in Stiri.