531 views
Colaj europa

Află în ce ţări europene vom putea călători fără viză!

Ideea de a călători liber prin toată Europa s-a aprins în mintea noastră mai ceva ca un bec incandescent. Asta după ce Parlamentul European a votat, la 27 februarie, decizia privind eliminarea regimului de vize pentru cetățenii Moldovei.

schengen_map_en

Harta zonei Schengen

Deşi, o decizie finală în acest sens va fi luată de către Consiliul Uniunii Europene, abia în luna aprilie a anului curent, autorităţile dau asigurări că acest pas este unul ireversibil şi că vom avea liber la vize, cel mai probabil, din luna iulie.

Astfel, peste 5 luni vom putea călători liber în toate cele 26 de state, care sunt membre cu drepturi depline în Acordul Schengen.

Acestea sunt: Austria, Belgia, Cehia, Danemarca, Estonia, Finlanda, Franţa, Portugalia, Germania, Grecia, Italia, Letonia, Lituania, Luxemburg, Malta, Olanda, Polonia, Slovacia, Slovenia, Spania, Suedia, Ungaria – care sunt şi state membre ale Uniunii Europene. Şi Islanda, Norvegia, Elveţia şi Liechtenstein care nu fac parte din UE, dar au aderat la Schengen.

Fără vize vom putea călători şi în România, Bulgaria, Cipru şi Croația, viitoarele state membre al acordului Schengen.

Cei care doresc să călătorească în Irlanda sau în Marea Britanie vor fi în continuare obligați să obțină viza pentru aceste state, care deşi sunt membre ale UE, au decis sa nu aplice în totalitate acquis-ul Schengen.

Regimul liberalizat de vize va permite moldovenilor să circule liber în statele Uniunii Europene, timp de 90 de zile într-o perioadă de şase luni. Măsura nu prevede dreptul moldovenilor de a munci în ţările UE. Vor putea călători în aceste ţări doar deţinătorii paşapoartelor biometrice.

Posted in Stiri and tagged , , , , , , , , , .